Ne ascundem în carapace de metal negru şi poposim stingheri în văile stingerii iubirii. Ne ferim de semeni şi ne îmbrăcăm în straie de sărbătoare numai la înmormântările lor, privind precauţi spre groapa în care mulţi îşi petrec eternităţile, majoritatea dintre ei întreţesându-se cu oasele unor necunoscuţi care au fost aruncaţi în aceeaşi limită inferioară a Iadului. Păşim parcă încătuşaţi pe marginile fine ale abisului şi vidului, întinzând din când în când mâna spre cealaltă parte a lor, într-o răceală parcă de tundră în care persistă numai creaturile întunecate ce sorb chiar şi cea mai mică urmă de sentiment şi viaţă din sufletele copiii copiilor noştri. Am vrut să se ajungă aici. Cătuşele astea nu sunt nimic altceva decât propriile inhibiţii, singurele ce ne pot spune cât de mult ne respectăm pe noi înşine. Ne-am creat propriile colţuri de lume în care nu lăsăm pe nimeni să intre, păstrăm uşile zăvorate şi plesnim obrazul celui ce ne întinde mâna. Cât putem să mai rezistăm într-o astfel de lume autojertfelnică întru instaurarea nimicniciei care este, de fapt, fiinţa umană şi făptura cea mai de preţ a mamei universale ? Gropile sunt din ce în ce mai pline, cu mormane de idioţi puse unele peste altele ajungând până la vârful ce ar fi loc de sfinţenie pentru Diavol. Cum putem să fim atât de amorţiţi ? Minţim, furăm şi jucăm feste celor care încă mai credeau în noi, iar când întoarcem spatele aceştia primesc bice pe spate şi li se retează gâtul, fiind apoi aruncaţi lângă ceilalţi profanatori ai ideii existenţiale ce o reprezintă sclavia.
Scrap 2
You know, it is a gentle thing to talk about your best friend’s girlfriend’s lips with your best friend. It makes him feel even more passionate about kissing and providing her only the best things.
“Hey, don’t et mad at me but I want to ask you a very personal question: How does it feel to kiss those big and fruity lips ?”
“Man, I tell you, it’s the most incredible thing a man could want to feel. It’s like you abruptly fall into a river of sweet delight. You get a feverish sensation of calm and a lust fulfilling warmth on your tightened lips. You basically taste wild, living silk constantly clenching and loosening your freshly shaven cheeks. You’d have to be an anti-humanist to think elsely about it.”
And this simple conversation sparks up an even greater flame in the lover’s heart and he begins to think even more fondly of his ‘jewel’.
Scrap
Say the line, say the line
Welcome your goodbye
See through me, see through me
Tear down your disguise
Climb the hill, climb the hill
Sing my sacred oath
Stand by me, stand by me
Thy incremental foe!
Imaginations in the river
Hallucinations come from rivers
Flowing swiftly while thee covet
Carrying the blossom of flower life
Ending dearest letters with tear and shivers.
Move your heart and calmly blow
The fields of golden mockingbirds
Dreaming colors wide and wise
Come with me in the blue paradise!
Walking gently in the river
Splashing rocks and arrow quivers
Strolling down the way of shivers
Gone astray from earthly visions
Come to me!
A Ghost’s Chilling Embrace
I say we take them out in the snow. That ought to keep them busy. Or at least confused for some time. There is so much white out there that they won’t even know where they are. Although, it’s just their backyard. Now it doesn’t matter. It’s all said and done, but I still need some moments away from all this. Or do I ?
Continue reading
Pseudo-iarnă
Primăvara este frigul care arde mai adânc decât soarele. Îţi pătrunde în oase şi îţi încheagă sângele în vene. Te paralizează şi te lasă colorat în mov o vreme. Apoi îţi redă dreptul la o viaţă obişnuită de mamifer.
Continue reading
It’s hard to be
A one-of-a-kind moron looking for some gestures. Some simple, friendly, “you’re welcome” kind of gestures. Or simply, “hello” gestures. Those would suffice. Continue reading
Să curgă timpul
Şapte lacrimi să curgă spre râu,
Şase dintre ele sunt ale mele,
Îmbrăţişând vâltoarea am apucat sabia de brâu
Şi adâncurile m-au primit în morminte, ale mele.
Pe când picam în vaga mare verde
Valurile-mi învăluiau pieptul,
Ţinând strâns de cine nu crede
Vor curge iarăşi timpul în apă şi lacrimile mele.
Şi când apa a ghidat picătura
Au contopit sufletul în dragoste.
Cât folos cel ce în apă se împăturea
Val şi emoţie să simtă ? Era rece ca o cetate.
Să curgă înainte timpul
Totul se vru a fi visul şi imaginea durerii.
El sărută până şi vântul
Căci de dragoste acum face faţă cererii.
Cafeneaua
Narator: Sub o infinitate de parcele zace sufletul răpus, străpuns de sabia necruţătoare a despărţirilor fugitive. Minţile le sunt sucite şi inapte de a se desface din magia neagră. Poftesc doi tineri la o prăjitură şi ajung să o arunce la câini. Cum, domnule ? Într-o ţară şi o eră civilizată, ca a noastră ? Să se întâmple aşa ceva ? Etic şi moral, şi aceasta nu este doar părerea mea, ar fi să i se achiziţioneze şi celuilalt o prăjitură. Iată situaţia, dragi spectatori, a falei melodioase dintr-o umilă cafenea de ocazie, situată la colţul lui Kogălniceanu cu Bălcescu.
Tânăr: Cum poţi oare suporta, stimata mea, atâtea beţe desfigurate, scuză-mi expresia, care vin să-ţi fie curtanţi de modă veche ? Nu vezi, oare, că e doar praf în ochi şi pulbere-n mintea lor ?
Tânără: Eh, tu, Inocenţie, chiar crezi că îmi fac ochii dulci şi mireasma îmbietoare o zi ca oricare alta într-una de neuitat ? Duce-s-ar să plimbe doi câini şi o pisică, ar fi mai util, ar învăţa javrele din ziua de azi ce-i aia autoritate. Ce-i cu atâta iubire şi fală pentru ea ?
Tânăr: Dar şi eu doream să îţi cer ceva…
Tânără: Tu. Tu eşti un specimen, o somitate.
Narator: Nu numai că este un specimen rar, dar şi un spectaculos încurcă-lume.
Tânăr: Mais pardon, garçon, dat ţi-am eu voie să cugeţi cu voce tare ? Coaseţi-ar gura cu şmirghel şi fir-ai incinerat în sobe pentru aceste două vorbe prisosite.
Tânără: Cafeaua nu-ţi face bine, Inocenţiu. Cu cine vorbeşti ? *îi ia ceaşca de cafea şi o toarnă peste a ei* Nu cumva doreşti altceva ? Poftim, altul. Iar tu nu eşti în stare măcar să-i pui piedică.
Tânăr: Mii de scuze, am provocat dezordine. Garçon, un cappuccino e suficient. Şi, cum spuneam, cine-i acesta, de lâgnă dumneata ?
Curtant: Eu sunt bine preafăcutul Ionică al Mariei Tudosioaiei, venit-am pentru smerita mână a domnişoarei!
Tânără: Pleacă de-aici, ţărane!
*Tânărul îl apucă de guler şi-i dă un pumn*
Tânăr: Gata, stimată. Nu te va mai deranja.
Tânără: N-am cerut aceasta. Am cerut a pleca.
Tânăr: Dar, spus-aţi… că… să plece, că… ţăran.
Tânără: Formal, mon cher, formal. *se ridică şi pleacă* Nu mi-a făcut plăcere.
Tânăr: Cine te cheamă, de pleci grăbită ?
Tânără: Altă cafenea, nota e pe masă…
Narator: Astfel, tâlcu-i gata. Nici vorbă de neplată, că nu te pui cu dracul nici în somn! Serată bună vă urăm!
Ploaie de ace
Fior slab al corpului, unde plecat-ai din mine ?
Pe câţi alţi zeci de oameni, zeci de şire ?
Înfioară-mă sublim, să simt acul ce străpunge,
Inima nu-i perină, ci-i acum un lac de sânge.
Pari un domn prea luminat, ce încântă-n veci privirea
Pari o viperă ce cântă, năucind răstălmăcirea.
Pal curent al dulcei ape, cât de cântă zeci de flori,
Mori acum străpuns în alge, şi te-ncântă de fiori.
Erotic calm din fir de păr, unduios de treci prin palmă
Simţi a ploii apă rece, ea doar pică şi dezmiardă.
Tresărind din joc de ace, vin şi pleacă fără scop,
Trec prin mine ca prin fire, joacă corpul, piua, stop!
